Oare?oara cioburile o vor ajunge…Si-a dat seama ca privirea ei poate descoperi multe,stia asta dar incapatanarea ei nu o lasa.
Iubirea ei era pusa in balans…stia sa iubeasca i se spusese asta,stia sa pretuiasca cu adevarat,uneori vazandu-se si alte ori nu…dar stia!Insa era tanara stia sa supravietuiasca dar era prima oara cand iubea,puternic,aprins incat a cuprins-o gelozia…Pentru ea gelozia era pusa intr-adevar in balans…cu ratiunea gandirii libere,n-ai fi stiut cine ar castiga.Insa nici eu nu stiu cine ar putea castiga.
E o lupta apriga de la leagan pana la moarte.
Momentele triste ale vietii le putea surprinde cu un pix si o foaie alba,stia sa-si aseze gandurile pe o foaie si in mintea ei dar nu era capabila de multe ori sa le faca.Ce este mai trist pentru ea este dorinta de a avea si nehotararea.Carui om nu i-ar place sa fie exact dupa voia lui?Dar nu merge asa…PActul incheiat cu viata sta altfel…ea te loveste si daca esti in stare s-o lovesti si tu,ai de castigat.Ea insa ar vrea sa loveasca,ar sti…pe langa asta zice ca asta va face,dar nehotararea ei e prea mare si ceva din interiorul ei nu o lasa,o prinde si cu greu scapa…daca scapa.
Mii de ganduri negre se aseaza pe mintea ei,frica de a pierde…nehotararea doboratore.Pe cat de puternic pe atat de periculos.Ii este frica,a ales deja insa se gandeste ca nimeni nu o va intelege atunci cand lacrimile o vor dobori.Niciodata nu va intelege,a cui ar fi vinat.Joaca periculos,riscurile sunt mari,placerea la fel dar pentru ea cand vine vorba de a simti nu-i mai pasa de nimic…nici de foaie nici de pix..chiar si asa se gandeste sa nu fie sedata de tot de tropaitul pasilor.Se gandeste sa-si joace norocul pe cate-o carte sa fie pregatita sa piarda…si nu “sume” mari.
Dragostea a mai facut o victima…screi ea dupa cateva ore…nu-i pasa de nimeni si nimic,departe cu niste cuvinte…o fac fericita e constienta de tot dar balanta continua a supravietui.
Pixul negru si foaia alba o ajuta sa inteleaga…si intelege…acum e fericita.
II ia ceva pana ce nu intelege prea bine de ce s-a nascut in secolul asta.,..decenii tarzii ar fi putut prea bine sa fie prietena cu Eminescu si Bacovia si citita,dar a avut ghinionul norocului sa intalneasca ceva mai bun decat Bacovia…sau Luceafarul…
Mai mult ca sigur parfumul dulce al lui Eminescu nu i-ar fi adus lacrimi in ochi,un parfum dulce ca o promisiune.Insa ar trebui sa-mi ofere totusi cineva o tigare,atmosfera se incarca de electricitate.As sti exact ce a simtit cand a sarutat-o prima oara…Iar acum e la fel,inca o simte calda,aproape si eterica.
Scrie ea pe foaie…: “Nu e vorba numai de chipul tau,de figura ta sau de vocea ta.”
AS putea continua eu,spunand ca nu e vorba de ea ci si de celalalt “eu” al ei care spune lucrurilor altceva si da o alta culoare verdelui.
E inca un paragraf in mintea ei…ce vine in latina,limba ei perfecta,moarta.Zi,noapte,rece sau cald azi sau maine…aici sau in oricare alta parte nu conteaza ea simte caldura cireselor de vara si rasuflarea pe spate a unei soapte racoritoare.
